1by1 – player audio

Postare publicata pe data de 14 April 2012 de catre Cornel.




1by1 este un player audio iar calitatea lui principală este aceea că are un manager nativ de Windows explorer. Asta înseamnă că nu adaugi nicio melodie în player, doar selectezi folderul cu melodiile dorite şi le asculţi. Fără playlist, fără drag-and-drop, fără să scaneazi după melodii noi.

Chiar dacă este relativ uşor să adaugi melodii, pe parcurs ce “achiziţionezi” melodii noi intervine lenea şi multe melodii ruginesc în calculator, neascultate. Sortarea după album, artist, sau genul melodiilor n-a fost niciodata o soluţie de luat în pentru că sunt zeci de variaţii de taguri, să nu mai vorbesc de melodiile care nu au taguri de loc.

Cu 1by1 problema cu organizarea este de domeniul trecutului  pentru că ai în stânga managerul explorer unde selectezi folderul cu muzică pe care doreşti să-l asculţi. Dând click pe alt folder cu muzică o să ai doar acele melodii.
1by1 programe pc

1by1 poate schimba o melodie chiar şi când eşti într-un joc prin dacă activezi global hotkeys. Playerul este foarte asemănător cu foobar2000, de aici şi nivelul de customizare este cam similar. Se pot personlaliza culorile, fonturile, butoanele, precum şi alte zeci de setări avansate. Consumul de resurse este foarte mic, 1by1 consumând 10 mb de rami normal şi 3 mb minimizat.

Sunt şi neajunsuri, cum ar fi acela că 1by1 nu poate reda formatul FLAC. Alt lucru care nu-mi place sunt butoanele mult prea simple şi nesemnificative, ai nevoie de acomodare.

Descarcă 1by1 (~200 kb)




Leave a Reply