Pixel Crypor – Program pentru criptarea datelor

Postare publicata pe data de 30 May 2012 de catre Cornel.




Pixel Cryptor este un program care poate cripta fişiere sau dosare iar ceea ce îl deosebeşte de celelalte programe de acest fel este faptul că foloseşte o imagine pe post de parolă. Deşi la prima vedere pare un program destul de minimalist, Pixel Cryptor foloseşte un algoritm de criptare foarte bun, ceea ce face ca datele dumneavoastră să fie în siguranţă deplină.

Criptarea este procesul prin care transformi informaţiile (datele) într-un format care nu poate fi accesat de nimeni, excepţie făcând cei care au parola/cheia de decriptare.

Cum criptăm.

Descărcăm şi instalăm Pixel Cryptor. Programul este foarte simplu, la deschidere avem doar două opţiuni (help şi about ies din discuţie), şi anume Encode Files şi Decode Files.

Pentru a cripta alegem Encode files

Pentru a adăuga Folderul sau fişierele pentru a fi criptate putem face drag&drop sau putem selecta Add files şi Add folder. Eu mai jos am adăugat un folder care conţine o arhivă, un fişier text şi o imagine .bmp.

În continuare, ni se va cere imaginea cu care la un moment dat vom decripta. Click în mijloc şi selectează o imagine din calculator, apoi click Next.

Alege un nume şi o locaţie unde salvezi fişierul criptat. Fişierul va avea extensia .CGP. Click Next şi aşteaptă câteva secunde pând Pixel Cryptor termină de criptat. Programul îţi va reaminti încă o data care este imaginea pentru decriptare. Click Finished.

Acuma îţi mai rămâne un singur lucru, să ştergi fişierele originale şi să laşi doar fişierul .CGP pe care tocmai l-ai facut. Se putea face asta şi automat dar nu văd de unde atâta grabă.

Cum decritpăm.

Deschide Pixel Cryptor. Selectează Decode Files . Click în mijloc şi selectează imaginea pentru criptare. Selectează Fisierul criptat cu extensia CGP şi asta-i tot.


De menţionat că  imaginea folosită pentru decriptare nu trebuie să fie redimensionată sau editată. Poate fi redenumită, totusi. De altfel, este recomandat să nu ţineti imaginea în calculator, uploadaţi-o pe un site-două şi o descărcaţi când aveţi nevoie de ea. Dacă aţi pierdut imaginea şi nu mai aveţi de unde s-o luaţi, spune adio datelor tale criptate (dacă era o imagine comună care se găseşte pe majoritatea site-urilor de wallpapere mai sunt şanse).

 Descarcă Pixel Cryptor

 




One thought on “Pixel Crypor – Program pentru criptarea datelor

  1. pasha

    am folosit Rohos Mini Drive, program simplu, lucreaza destul de bine. Crepteaza informatia si este gratis,dar are limita – 2 GB dimensiune de disc virtual.

    Reply

Leave a Reply