Firemin – Program care micşorează consumul de resurse în Mozilla Firefox

Postare publicata pe data de 28 February 2013 de catre Cornel.




Una dintre cele mai mari probleme ale lui Firefox este consumul mare de memorie, lucru care, chiar şi după o versiune nouă odată la 6 săptămâni, nu pare a fi o prioritate pentru cei de la Mozilla. Din fericire, există un progrămel portabil numit Firemin care face o treabă excelentă în limitarea resurselor maxime pe care le poate consuma Mozilla Firefox.

Descarcă şi dezarhivează programul, apoi rulează executabilul. Fă click dreapta pe iconul din zona de notificări şi alege Options.

firemin1
Aici poţi ajusta limita maximă de memorie RAM pe care vrei s-o consume Mozilla Firefox, undeva între o treime şi o jumătate din memoria totală fiind cel mai potrivit.

Tot de aici poţi opta şi pentru deschiderea automată a lui Firefox odata cu Firemin bifând căsuţa Launch Firefox when Firemn starts.

firemin2

Diferenţa? În momentele în care browser-ul este relativ inactiv, adică pagina este încărcată 100% iar tu citeşti conţinutul ei, consumul de resurse este foarte mic şi poate ajunge şi până la 1 mb de ram, plus că pierderile de performanţă datorate folosirii acestui program ajutător sunt aproape inexistente.

firemin3 
Este necesară rularea lui Firemin de fiecare dată când vrei consum de resurse redus în firefox iar programul este compatibil cu orice versiune de firefox mai nouă de 4.

Descarcă Firemin (1 Mb)




5 thoughts on “Firemin – Program care micşorează consumul de resurse în Mozilla Firefox

  1. C. Alexandru Ionut

    Presupun ca e si mai util acest programel atunci cand folosesti tone de extensii in browser. Am cateva de halesc individual mai mult decat browserul in sine.

    Reply
    1. Cornel Post author

      Posibil, nu aveam decat vreo 5 extensii cand am testat si nu pot spune sigur daca e vreo diferenta la 20-30 de extensii.

      Reply
    1. Cornel Post author

      E o functie caer ajuta la un consum si mai mic de resurse inlocuind niste fisiere cu altele de dimensiuni reduse.

      Reply
  2. Permafrost

    L-am folosit mai demult , l-am dezinstalat , nu am vazut eficienta scontata + mai si avea un fel de virusalert
    – in schimb merge Speedyfox + am instalat cateva addonuri sa urmaresc consumul
    cele alese sant StatusbarEX ✈ http://t7.hu/09pe
    about:addons – memory ✈http://t7.hu/0com

    Reply

Leave a Reply