PhotoFiltre – Program de modificat poze

Postare publicata pe data de 27 March 2013 de catre Cornel.




PhotoFiltre este un program de editat poze portabil şi rapid care este adresat tuturor claselor de utilizatori, de la cei care au folosit doar Paint (sau nici pe ăla) până la cei mai avansaţi care vor o alternativă gratuită la Photoshop. Interfaţa programului nu este deloc una aglomerată şi după câteva minute petrecute în el poţi învăţa ce face aproape fiecare opţiune şi unde anume s-o găseşti.

În partea stângă aveam layerele, pentru cei care nu ştiu, ca şi în Photoshop, se crează un aşa numit layer pentru fiecare text sau obiect adăugat pentru a le gestiona mai uşor. În partea dreaptă avem uneltele standard cu care suntem obişnuiţi din Paint, ca formele geometrice, pensulă, creion, paleta de culori, etc.

photofiltre-7

În partea de sus, imediat deasupra imaginii pe care o prelucrezi, avem două straturi cu diverse unelte, pe primul avem opţiuni de salvare, copiere, printare, zoom, sau adăugare text iar pe al doilea avem setări de luminozitate, contrast, saturaţie, efect de alb negru, etc. Pentru mai multe efecte trebuie să acesezi secţiunile Adjust sau Effects.

Pantru a adăuga un efect mai întâi trebuie selectată porţiunea dorită, iar dacă vrei să adaugi pe toată imaginea trebuie să mergi la Selection > Select All.

Programul are doar 8 mb şi nu necesită niciun plugin adiţional pentru sumedenia de funcţii oferite, rămâne pe voi să descoperiţi singuri tot ce are de oferit PhotoFiltre şi să vă faceţi o părere mai bună. Rulează pe Windows Xp, Vista, 7 şi 8.

Descarcă PhotoFiltre




2 thoughts on “PhotoFiltre – Program de modificat poze

    1. Cornel Post author

      Merge si pe Windows 7, doar ca am uitat eu sa mentionez. Am corectat, mersi de atentionare.

      Reply

Leave a Reply